Opera - La Traviata

Opera - La Traviata


Una dintre cele mai cântate opere din lume – așa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate instituțiile muzicale o aveau în repertoriu – „La Traviata” a fost compusă la puțin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 și 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”. Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu și a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat așadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viață curtezanei în romanul său, ci și pe Verdi, care a însuflețit-o în „La Traviata”.

Faptul că Verdi a pus în scenă povestea unei femei de moravuri ușoare i-a creat nenumărate neplăceri, cenzura epocii impunându-i, spre exemplu, în repetate rânduri, să schimbe din libret unele fragmente (compozitorul a refuzat de fiecare dată). Nici momentul premierei din 6 martie 1853, de la Teatro La Fenice din Veneția, nu a fost unul încurajator pentru compozitor, reprezentația dovedindu-se a fi un fiasco ce a fost, în principal, cauzat de faptul că singurul interpret de profesie din distribuție era Fanny Salvini-Donatelli.

Cu toate acestea, „La Traviata” avea să cucerească definitiv publicul odată cu cea de-a doua reprezentație, ce a avut loc în același an la Teatro San Benedetto, din Veneția. De atunci, femeia din opera lui Verdi, ce trăiește o viață sclipitoare, dar pusă sub semnul imoralității, al nesiguranței financiare și al neputinței de a se căsători vreodată a fascinat secole de-a rândul prin curajul, pasiunea și puterea sa de sacrificiu.

Libretul Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul
Durata 3hPauze 2
Limba ItalianăSupratitrat DAPremieră 30 octombrie 2014
Premiera mondială 6 martie 1853, Teatro La Fenice din Veneţia

Join our BookLover Society!

Vei primi informații despre cărți și despre evenimente culturale